Praga – Partea I: Orasul

Exista anumite orase care plac tuturor – genul care au “cate putin din toate”, in care fiecare om isi poate gasi o portiune care sa ii bucure sufletul – Praga nu este deloc genul acela de oras. Este mai degraba un loc potrivit doar pentru un anumit tip de vizitatori, cei cu un mai mult de un strop de romantism in ei, care se simt perfect intre oameni care le seamana si care se pot regasi pe strazile inguste si pe care cladirile moderne nu si-au facut inca aparitia. Da, mi-a placut la nebunie Praga.

In dimineata in care noi plecam Romania se transforma incet-incet in Siberia: era 6 dimineata si fulgii de zapada care ma loveau in fata pareau mai degraba cuburi de gheata. Stiam ca plecam catre o tara mult mai rece, dar eram fericiti.

E adevarat: in Praga este al naibii de frig in aceasta perioada. Cu toate ca am venit bine echipati, unele zile cu –17° si vant puternic (cand forecast-ul spunea ca “it feels like –27°”) ne-au facut sa ne imprietenim foarte bine cu licorile colorate din pub-urile orasului. Despre ele, in episodul urmator.

Spuneam in primele fraze ca Praga mi-a lasat impresia unui oras facut pentru romantici, pentru cei cu o doza considerabila de nostalgie in ei – asta am simtit din prima secunda cand am pasit pe strazile inguste, cu “aroma” anilor ‘20. Fara sa exagerez, Praga e ceva complet diferit de ce exista in marile capitale ale europei: cladirile vechi care ocrotesc stradutele, podurile, tramvaiele, nenumaratele turnuri, totul respira un aer “altfel”.

Stiam ca cehii sunt cu vreo 100 de ani inaintea noastra ca nivel de civilizatie, dar chiar si asa am fost luat prin surprindere de felul in care functioneaza lucrurile la ei: autobuzele si tramvaiele sunt punctuale pana ce dau in absurd (chiar si in apropierea miezului noptii, vin la exact ora de pe timetable-ul din fiecare statie), pe linia de tramvai nu vezi masini indiferent de ora si de aglomeratie (doar tramvaie si autobuze), metroul vine la 2-3 minute si, in general, oamenii de acolo isi respecta munca lor si pe a celor din jurul lor.
La ei, soferii de autobuz nu sunt burtosi care put a transpiratie si asculta manele, ci oameni normali, la cravata, care pleaca de la capatul liniei exact la ora la care trebuie pentru ca stiu ca sunt doar o mica rotita a “sistemului” si nu simt nevoia sa le arate calatorilor ca ei sunt “sefii” si lumea se invarte in jurul lor – mentalitate pe care n-am avut neplacerea sa o vad la vreo persoana din oras. Chiar si oamenii de pe strada par mai relaxati, mai siguri pe ei, nu sunt atat de incruntati si incrancenati ca ai nostri.

Ca veni vorba de transportul in comun, metroul lor este extrem de jos in comparatie cu al nostru: ai timp sa iti bei o cafea linistit cat cobori pe scarile rulante (si nu, la ei nu sta nimeni pe partea stanga a acestora). Totul e marcat aici, exista helpdesk-uri pentru turisti (niste display-uri cu touchscreen, unde poti afla cum se ajunge dintr-un punct in altul al orasului cu transportul in comun), totul pare facut din respect fata de turisti. Am dat 500 CZK (aproximativ 20 EUR) pentru un pass de 5 zile pe toate mijloacele, inclusiv metrou – extrem de rezonabil, as adauga eu.

Fara nici un fel de exagerare, orasul este absolut urias: in 5 zile am alergat non-stop si n-am reusit sa vedem decat o parte mica din tot ce era de vazut. Ne-am plimbat pe faimosul Carluv Most (Charles Bridge), am urcat in turnul lui si am admirat ambele parti ale orasului, am escaladat Ceasul Astronomic din Namesti Republikiy, am vazut si noi aparitia ingerilor de la ora fixa, am vizitat imensa catedrala a Sfantului Nicolae (deloc impresionanta, dupa parerea mea), Cladirea Dansatoare – care nu a vrut sa danseze oricat ne-am rugat de ea, ne-am plimbat de nebuni pe strazile inghetate, alimentandu-ne din cand in cand cu absint ciocolata fierbinte, ne-am ratacit de cateva ori prin niste cartiere despre care nu stiam absolut nimic… si asta a insemnat doar un fragment din vacanta noastra.

Cat despre hotel, am avut norocul de a nimeri intr-unul extrem de primitor: Winston Churchill a parut mai degraba o fosta cladire-conac (am avut un mini-apartament), cu niste receptioneri foarte saritori si intelegatori. N-am platit deloc mult pentru cazare si am fost foarte multumiti de ce am primit.

As fi vrut sa scriu mai mult despre ce mi-a placut la acest oras, dar gandurile respective mi-au ramas blocate undeva inainte de terminalul de pe care am plecat. Este un adevarat oras de aur si o destinatie pe care imi doresc sa o mai vizitez.

Voi reveni si cu un articol despre mancarea si baututura care ne-au incantat acolo.