my.digital.self
vacanta
Praga – Partea II: Mancarea si bautura
Jan 14th
Va ramasesem dator inca de anul trecut (daca imi permiteti exprimarea asta) cu partea a doua a vacantei noastre din Praga, mai exact cu mancarea si bautura din Boemia. Fara prea multe introduceri, totusi…
O informatie de inceput: cei care prefera mancarurile gatite dietetic si fara prea multe calorii, zahar, s.a.m.d – acest articol nu vi se adreseaza. Nu pentru ca nu v-ar placea, ci pentru ca v-ar face prea multa pofta. V-am avertizat 
Sa incepem cu inceputul: unde se mananca bine in Praga?
Aici raspunsul e destul de simplu: aproape peste tot. Fie ca intri in (destul de scumpele) restaurante din centrul vechi al orasului, un adevarat furnicar de turisti – sau alegi sa te indepartezi putin si sa mananci la un restaurant o idee mai retras (turistic vorbind), cu siguranta vei avea parte de una dintre cele mai bune mancaruri incercate vreodata.
Pe primul loc pentru noi ar fi Zlaty Klas, situat aproape de statia de metrou Florenc. Aici am fost intampinati de niste portii uriase ale unor mancaruri pur si simplu grozave: merita mentionate rata la cuptor (practic o jumatate de rata) cu varza rosie gatita in miere si galuste (atat unele din ou, cat si unele facute din paine), friptura de taur cu ciuperci facute in unt si cartofi la cuptor, sau diferitele platouri cu nenumarate feluri de carne (porc, vita, miel), toate delicioase si in portii de hranit un om flamand de o saptamana.
Pe partea de bucatarie vegetariana as recomanda Lehka Hlava (Clear Head), de langa Charles Bridge. Aici nu am gasit urma de carne in meniu, dar – sincer – nici n-a fost nevoie de ea! Supa de linte, preparata cu lapte de cocos si mancata cu orez (in loc de paine) a fost un deliciu – iar deserturile sunt de-a dreptul incredibile.
Mi-a parut rau ca nu am avut timp sa revenim aici, singura vizita fiind facuta destul de “in graba”.
Ne-am aventurat si catre bucataria thailandeza la faimosul Lemon Leaf (din apropierea Cladirii Dansatoare), loc in care am descoperit ce inseamna mancare cu adevarat picanta. Supa de creveti si taieteii cu creveti (si nu, nu e vorba de “infamii” creveti de pe vremea lui Ceasca, si chiar "the real deal”) au fost foarte bune, dar piesa de rezistenta a serii a fost curry-ul dulce de miel cu orez, o mancare putin spus socanta: la inceput, carnea este incredibil de dulce, apoi gustul incepe sa devina picant, ajungand dupa 10 secunde sa fie ca o flacara de iute. De incercat, dar doar pentru cei care suporta asa ceva (ca mine).
Avand avantajul siluetei de tip fermoar (cine nu stie bancul sa imi dea un mail), fara a ma putea ingrasa, cred ca as fi cel mai fericit om daca as locui acolo. Carnuri, sosuri, garnituri – totul este gatit altfel fata de bucataria noastra: nu mai gras sau mai gretos, ci mai dulce si mai gustos. Cu toate astea, nu am vazut oameni grasi pe strada.
In afara mancarii excelente, am avut placerea de a degusta si bauturile traditionale cehe: si aici am fost in egala masura impresionati. Becherovka (un soi de lichior preferat mai mult de femei, dulce-amarui – fabricat din 13 soiuri de ierburi), fernet, faimoasa “zana verde” (absintul, in caz ca nu va suna cunoscuta denumirea populara) sau delicioasele beri (Budweiser, Pilsner Urquell sau Krusovice) ne-au sarit in ajutor in combaterea temperaturilor care picau destul de des sub borna "-15”.
Putin amuzant mi s-a parut vinul fiert (care se gasea in orice loc public, langa orice monument sau piata – alaturi de castanele coapte sau Trdelnik, un soi de Kis Kurtos, dar mai banal) – ei prefera sa il faca extrem de dulce, ca un sirop. Nu e rau, totusi.
Preturile? Veti zambi, dar sunt mult sub cele cu care suntem obisnuiti aici. Mancarurile de pe strada sunt in jur de 2-3 EUR, iar in restaurant poti manca pe saturate cu 10-15 EUR. Cea mai scumpa nota de plata pe care am platit-o a fost de de vreo 1000 CZK, adica vreo 40 EUR, adica doua persoane care au mancat doua feluri de mancare (numai specialitati si alte cele), deserturi, 2 randuri de bauturi (aperitive) si multa bere. Mie mi se pare extrem de decent.
In plus, orice carciuma amarata din Praga are site cu lista completa de preturi sau panou cu preturi la intrare – inca o dovada a respectului pe care acest popor il are fata de turisti.
Daca sunteti gurmanzi adevarati sau doar putin curiosi – veti fi placut impresionati de ce veti gasi in Cehia. Pentru mine a fost o experienta completa, in multe momente parandu-mi cu adevarat rau ca nu ma pot bucura in fiecare zi de toate bunatatile pe care le are de oferit acest popor. Recomand!
Praga – Partea I: Orasul
Dec 27th
Exista anumite orase care plac tuturor – genul care au “cate putin din toate”, in care fiecare om isi poate gasi o portiune care sa ii bucure sufletul – Praga nu este deloc genul acela de oras. Este mai degraba un loc potrivit doar pentru un anumit tip de vizitatori, cei cu un mai mult de un strop de romantism in ei, care se simt perfect intre oameni care le seamana si care se pot regasi pe strazile inguste si pe care cladirile moderne nu si-au facut inca aparitia. Da, mi-a placut la nebunie Praga.
In dimineata in care noi plecam Romania se transforma incet-incet in Siberia: era 6 dimineata si fulgii de zapada care ma loveau in fata pareau mai degraba cuburi de gheata. Stiam ca plecam catre o tara mult mai rece, dar eram fericiti.
E adevarat: in Praga este al naibii de frig in aceasta perioada. Cu toate ca am venit bine echipati, unele zile cu –17° si vant puternic (cand forecast-ul spunea ca “it feels like –27°”) ne-au facut sa ne imprietenim foarte bine cu licorile colorate din pub-urile orasului. Despre ele, in episodul urmator.
Spuneam in primele fraze ca Praga mi-a lasat impresia unui oras facut pentru romantici, pentru cei cu o doza considerabila de nostalgie in ei – asta am simtit din prima secunda cand am pasit pe strazile inguste, cu “aroma” anilor ‘20. Fara sa exagerez, Praga e ceva complet diferit de ce exista in marile capitale ale europei: cladirile vechi care ocrotesc stradutele, podurile, tramvaiele, nenumaratele turnuri, totul respira un aer “altfel”.
Stiam ca cehii sunt cu vreo 100 de ani inaintea noastra ca nivel de civilizatie, dar chiar si asa am fost luat prin surprindere de felul in care functioneaza lucrurile la ei: autobuzele si tramvaiele sunt punctuale pana ce dau in absurd (chiar si in apropierea miezului noptii, vin la exact ora de pe timetable-ul din fiecare statie), pe linia de tramvai nu vezi masini indiferent de ora si de aglomeratie (doar tramvaie si autobuze), metroul vine la 2-3 minute si, in general, oamenii de acolo isi respecta munca lor si pe a celor din jurul lor.
La ei, soferii de autobuz nu sunt burtosi care put a transpiratie si asculta manele, ci oameni normali, la cravata, care pleaca de la capatul liniei exact la ora la care trebuie pentru ca stiu ca sunt doar o mica rotita a “sistemului” si nu simt nevoia sa le arate calatorilor ca ei sunt “sefii” si lumea se invarte in jurul lor – mentalitate pe care n-am avut neplacerea sa o vad la vreo persoana din oras. Chiar si oamenii de pe strada par mai relaxati, mai siguri pe ei, nu sunt atat de incruntati si incrancenati ca ai nostri.
Ca veni vorba de transportul in comun, metroul lor este extrem de jos in comparatie cu al nostru: ai timp sa iti bei o cafea linistit cat cobori pe scarile rulante (si nu, la ei nu sta nimeni pe partea stanga a acestora). Totul e marcat aici, exista helpdesk-uri pentru turisti (niste display-uri cu touchscreen, unde poti afla cum se ajunge dintr-un punct in altul al orasului cu transportul in comun), totul pare facut din respect fata de turisti. Am dat 500 CZK (aproximativ 20 EUR) pentru un pass de 5 zile pe toate mijloacele, inclusiv metrou – extrem de rezonabil, as adauga eu.
Fara nici un fel de exagerare, orasul este absolut urias: in 5 zile am alergat non-stop si n-am reusit sa vedem decat o parte mica din tot ce era de vazut. Ne-am plimbat pe faimosul Carluv Most (Charles Bridge), am urcat in turnul lui si am admirat ambele parti ale orasului, am escaladat Ceasul Astronomic din Namesti Republikiy, am vazut si noi aparitia ingerilor de la ora fixa, am vizitat imensa catedrala a Sfantului Nicolae (deloc impresionanta, dupa parerea mea), Cladirea Dansatoare – care nu a vrut sa danseze oricat ne-am rugat de ea, ne-am plimbat de nebuni pe strazile inghetate, alimentandu-ne din cand in cand cu absint ciocolata fierbinte, ne-am ratacit de cateva ori prin niste cartiere despre care nu stiam absolut nimic… si asta a insemnat doar un fragment din vacanta noastra.
Cat despre hotel, am avut norocul de a nimeri intr-unul extrem de primitor: Winston Churchill a parut mai degraba o fosta cladire-conac (am avut un mini-apartament), cu niste receptioneri foarte saritori si intelegatori. N-am platit deloc mult pentru cazare si am fost foarte multumiti de ce am primit.
As fi vrut sa scriu mai mult despre ce mi-a placut la acest oras, dar gandurile respective mi-au ramas blocate undeva inainte de terminalul de pe care am plecat. Este un adevarat oras de aur si o destinatie pe care imi doresc sa o mai vizitez.
Voi reveni si cu un articol despre mancarea si baututura care ne-au incantat acolo.
Praga, here we come!
Dec 17th
In urmatoarea saptamana vom fi pe pamant strain, mai exact in Praga.
Daca vreti ceva de acolo (ex. Absint) dati un mail (il voi verifica ocazional) si se rezolva – in limita unui bagaj de mana, evident.
Sbohem!
Galerie foto Antalya-Belek 2009
Jul 7th
Mai jos aveti un slideshow cu toate pozele (decente) facute in vacanta de anul asta din Belek. Dati click pe View All ca sa le vizionati separat.
Va astept comentariile aici sau pe pagina galeriei foto.
Coming soon – filmuletele (inca mai convertesc si le urc pe Vimeo). Deh, e greu cu deadline-urile astea 
Belek-Antalya 2009: Imbratisand valurile Mediteranei
Jun 23rd
Primul meu contact cu Turcia a fost chiar anul trecut, cand am mers o saptamana in Kusadasi. Am descoperit o tara destul de saraca si trista, dar care stia sa isi trateze corect turistii si sa le ofere adevarate oaze in pustietate. Cei care au impresia ca Turcia este o tara-paradis, plina de plaje si de oameni zambitori – vor avea o mare deziluzie de indata ce pun piciorul pe pamant otoman. Adevarul e ca Turcia este o tara imensa, dar vitrega din punct de vedere al vegetatiei.
Ceea ce mi-a placut in mod deosebit, dincolo de excelentul resort in care am fost cazati, a fost inteligenta locuitorilor. Sunt convins ca e valabil doar pentru partile turistice si comerciale, dar e incantator sa vezi ca oricare dintre localnici te intampina cu zambetul pe buze si participa activ la o discutie – oricat de grabit ar fi. In cele din urma, va incerca sa iti vanda ceva, dar aproape ca iti este jena sa il refuzi. Acest gen de comert este atat de indepartat de cel cu care sunt obisnuit din eterna si fascinanta Romanie, incat aproape ca nu mi-am revenit cand m-am intors.
Cu toate ca am fost extrem de multumiti de locatia de anul trecut, am decis sa schimbam putin “decorul”, destinatia fiind Belek, Antalya. Gandita ca o statiune pentru iubitorii golfului, Belek e potrivita mai mult pentru cei care doresc sa se relaxeze fara a fi deranjati de prea mult zgomot, tineret si alte lucruri similare. Acestea fiind spuse, ne-am imbarcat pentru o (binemeritata) vacanta de doua saptamani, scopult principal fiind acela de a ne petrece cat mai mult timp pe malul marii. Deja familiarizati cu “zumzetul” bazarului, vizitatul orasului urma sa cada pe planul secund.
Belek Beach Resort este, cel putin teoretic, in Belek. Practic este la vreo 15 Km de acesta, intr-un sat care mi-a adus aminte de cum arata Vama Veche cu multi ani in urma. Dar, dupa cum am mentionat anterior, distanta fata de oras era oarecum insignifianta – din moment ce aveam marea aproape de fereastra.
Hotelul are atat lucruri bune, cat si rele. Noi am fost intampinati de cele rele, din pacate – check-in-ul a durat extrem de mult, cu toate ca nemtii si rusii din jurul nostru erau cazati aproape instantaneu. Acesta ar fi, de fapt, marele neajuns al hotelului – tratamentul se face dupa tara de origine. Probabil ca marea majoritate a turistilor le vin din Rusia si Germania, pentru ca altfel nu imi explic de ce, in anul 2009, receptionerele si marea majoritate a chelnerilor nu au nici cea mai vaga notiune de limba engleza.
Dupa ce am primit o camera cu doua paturi in loc de pat dublu (cu toate ca pe voucher era specificat, pentru a evita astfel de incurcaturi, Honeymoon Suite) si am fost nevoiti sa facem doua-trei reprize de scandal la receptie pentru a primi camera corecta, vacanta propriu-zisa a inceput. Ne-am mai lovit de bizonii de la receptie atunci cand cardul suplimentar de energie “disparea” subit din camera o data la cateva zile si era nevoie sa il recuperam de la ei (aparent, hotelul trece si el prin criza si cameristele s-au hotarat sa contribuie la reducerea cheltuielilor de electricitate). Jenant in primul rand pentru ei, pentru ca un hotel de 5 stele n-ar trebui sa recurga la astfel de practici penibile.
Daca fac abstractie de personal, nu am mare lucru de reprosat hotelului. Foarte mare, cu trei sau patru restaurante asezate inteligent, plus o cafenea (cu narghilele contra cost), Belek Beach Resort e un loc bun pentru vacantele lungi.
Langa plaja e o cafenea cu doar trei produse pe meniu: ceai (normal sau turcesc), cafea “la nisip” si narghilea (contra cost, 5E). Aici ne-am imprietenit si cu cel mai simpatic chelner al hotelului, denumit cum altfel decat Mehmet?
Pe langa faptul ca o “rupea” destul de bine in engleza, invatase o serie impresionanta de cuvinte in romaneste. Cele pe care nu le stia inca le nota pe o foaie (murdara de cafea ) si exersa cu noi.
Mancarea este OK. Nu extraordinara (cum era cea de anul trecut, de la Ephesus Princess), ci doar OK. In general, bucatarii nu si-au asumat mari riscuri si au preparat ceea ce stiau ca va placea tuturor. Organizarea lasa de dorit rau de tot, cozile la mancare sunt la ordinea zilei (pentru ca nu exista randuri pentru fiecare mancare, trebuie sa astepti la aceeasi coada cu toata lumea). Ca sa gasesti masa libera pe terasa (pe marginea piscinei de langa restaurant) trebuie sa vii in prima jumatate de ora – in caz contrar, restaurantul are suficient loc pentru toata lumea, dar in interior.
Exista si varianta mesei de pranz la restaurantul-cafenea de langa plaja, cu un meniu oarecum restrans.
Plaja este si ea OK. Trebuia sa te trezesti destul de devreme ca sa reusesti sa “prinzi” loc in primele randuri de sezlonguri, pentru ca in jur de 08:00 apareau nemtii si rusii cu cate 20 de prosoape. Dupa ce ocupau cate un rand intreg, ii vedeam aparand la plaja abia pe la ora 12:00, cand noi eram deja satui de soare
Cat despre populatia de pe plaja, cu greu vedeai cate doi-trei oameni la 20-25 de ani, media de varsta fiind apropiata de 40. Multe familii cu la fel de multi copii, multi batrani si doi-trei tineri, ascunsi printre ei.
Am fost placut impresionant de cat de calda este Mediterana – incomparabila cu Marea Egee. Placuta, parca facuta pentru oamenii care se “balaceau” in ea, dar extrem de sarata. Plaja e normala, cu nisip, dar are cam 25% din latime restrictionata pentru sezlonguri – acolo sunt cuiburile de broaste testoase, pe care teoretic le poti vedea cum se clocesc si se indreapta agale catre mare – daca esti norocos sa fii acolo noaptea, prin iulie. Primii metri din apa sunt foarte neplacuti, plini de pietre – de aceea eram obisnuit cu intrare “pe burta”, pentru a evita contactul cu ele.
Dupa ce ne-am intins cu burta la soare in reprize de cate 2-3 ore, intrerupte doar de sarituri in apa marii, ne-am hotarat ca e cazul sa vedem si imprejurimile. Drumul pana in Antalya este intortocheat si lung, si se face din doua “bucati” cu ajutorul dolmusurilor atat de populare in Turcia: intai pana in Serik, un oras mic si sarac, apoi schimbi pana la Antalya. Noi nu am avut know-how-ul necesar ca sa ajungem in partea turistica a Antalyei – in schimb, am vizitat cateva cartiere din partea “rezidentilor”, am mancat o prajitura la o cofetarie si am nimerit intr-un magazin de Turkish Delight. Acolo am avut parte de un show realmente delicios – nici una din angajate nu stia alta limba decat turca, discutia dintre noi si ele fiind demna de un comedy show de pantomima. Am reusit, totusi, sa plecam cu mainile impovarate de cumparaturi.
Inapoi la hotel, satui de caldura si drum prin satele lor de carton, am decis sa reluam sesiunile de “peace, sun and relaxation”. Ne-am imprietenit cu diverse personaje mai mult sau mai putin vesele – din Neamt, Iasi, Bulgaria, Austria.
Si, atunci cand deja reusisem sa ne intram in ritm si sa ne acomodam cu placutul program zilnic (masa-plaja-masa-somn-plaja-masa-somn), am descoperit ca cele 14 zile s-au incheiat. A fost infinit mai relaxant decat obisnuitele vacante de o saptamana, cand nu apuci sa ajungi si aproape ca te pregatesti sa te intorci – dar nu ar fi stricat sa fie o idee mai lunga.
In drumul spre aeroport am ajuns si in adevaratul Belek, plin de hoteluri-club cu tematica de golf (terenuri tunse la milimetru, cat vezi cu ochii), dar am fost si surprinsi sa vedem un grup de ~10 femei care plantau flori in mijlocul strazii, la ora 14:00. Comparativ, la noi s-ar fi dormit/mancat la umbra/baut la carciuma in conditii similare. Pana la urma, turcii nu sunt la fel de “cu mot” ca noi si prefera sa faca lucrurile asa cum trebuie, nu sa “taie colturile” cum facem noi.
Tot ca o comparatie Turcia – Romania in materie de operativitate: atunci cand am ajuns, tocmai se demarau lucrarile pe aeroport, se sapau la greu “transee”. Cand am plecat, nu numai ca erau gata – dar asfaltul aproape ca se uscase de tot pe unde lucrasera si cu greu se vedea ca portiunile respective sunt acolo de putin timp. La noi, langa Baneasa se circula in continuare pe o banda, cu toate ca lucrarile au inceput candva prin 2008 (sau era 2007?).
Am lasat cel mai neplacut lucru pentru final: transportul. Romavia a fost cea mai proasta experienta aeriana de pana acum – atat modul de a zbura, cat si mancarea (a se vedea ultima poza din setul de mai sus) au fost sub orice critica. Nu credeam ca un avion poate avea intarziere – cu atat mai mult, 30 minute inseamna enorm si pentru un tren.
Alaturi de un copil care mi-a dat ghionturi in rinichi tot zborul, aceasta companie cu adevarat low-cost (si low-service) nu este de recomandat nimanui. Cand am facut primii pasi pe Otopeni aveam impresia ca am condus, nu ca am zburat.
Ca o concluzie, Belek Beach Resort nu este o destinatie de recomandat. Cu toate ca locatia este frumoasa si are multe atractii, neajunsurile legate de personal ma fac sa va sugerez sa alegeti alt hotel. Cat despre Belek – nu sunt foarte in masura sa ma pronunt., orasul in sine imi este inca strain. Iubitorii golfului nu ar trebui sa il rateze, asta e clar.
De anul viitor voi alege o alta tara – intentiile mele sunt orientate oarecum spre America Latina sau Caraibe. Dar mai e suficient timp pentru asta. Stiti cum e, time will tell…
Sper ca nu v-am plictisit prea tare cu aceasta (spun eu ampla) descriere a vacantei noastre. Va urma si o parte a doua, cu restul de poze si cu filmulete ale diferitelor locatii de prin hotel.
Inapoi pe Pamant :(
Jun 21st
Urmand indeaproape regula generala care spune ca tot ce e frumos dureaza putin, vacanta mea s-a incheiat. Am lasat in urma nisipul si marea, atat de dragi mie, si m-am intors pe asfaltul incins al capitalei – evident, inca nu imi pot reveni si caut in fiecare dimineata cararea catre plaja.
Pe moment, cele 1500 de poze sunt inca neatinse, dar promit ca ma apuc de ele cat pot de repede.
La revedere, Terra…
Jun 5th
Timp de doua saptamani voi fi plecat in vacanta (incepand de azi). No internet for me there, slava domnului.
Daca n-aveti noroc sa pice avionul, ne auzim la intoarcere
In asteptarea valurilor
Mar 10th
Din nou a venit perioada aceea a anului cand nu ma pot concentra la nimic, parca nu as fi cu adevarat aici. E perioada in care imi amintesc ca se apropie intoarcerea la plaja, la nisip, la adevarata mea casa.
Nu va mai fi nevoie de job, de target-uri, de oameni grabiti si de aglomeratia de la semafoare, nu voi mai avea in jurul meu decat vantul racoros al marii Egee si mirosul nisipului umed. Sper sa nu am in jurul meu alti oameni care sa imi cunoasca limba in afara celor pe care ii iau cu mine.
Ma voi scufunda din nou printre valurile albastre-verzui, voi inota printre pestii care ma vor primi ca pe fratele lor, ma voi relaxa, voi alege sa uit unde am fost in ultimele 12 luni si oamenii pe care i-am avut in fata. Si poate voi reusi sa raman acolo pentru mai mult decat cele doua saptamani.
Imagine: TwistedSun
O vacanta de vis
Jul 16th
Tocmai m-am intors dintr-o vacanta de vis la Ephesus Princess (Turcia, Kusadasi).
Nu am decat cuvinte de lauda la adresa acestui hotel:
In rest, este socanta diferenta dintre saracia tarii si luxul absolut din hotelurile lor…
Ca o concluzie, recomand din suflet acest hotel!
Unde este adevarata casa?
Aug 24th
Am fost, am trait, am plecat si nu stiu unde m-am intors…
Din tot extazul de pe plaja am aterizat acolo unde credeam candva ca sunt acasa… spre surprinderea mea, nu am recunoscut nimic!
Am gasit o casa care ma astepta (poate mai primitoare decat a fost vreodata), cativa prieteni care voiau sa vorbeasca cu mine… iar eu am inchis ochii si m-am intors acolo unde am petrecut cea mai frumoasa saptamana din viata mea…
In fiecare vara ajung sa cred ca de fapt casa mea este undeva intre nisip si valurile marii, iar vacanta mea are aproape 360 de zile si o petrec an de an in Bucuresti…
Visez sa nu mai fiu nevoit sa oftez cu gandul ca acum voi trage inca 11 luni si jumatate de mine, de motivarea proprie, sa nu renunt si sa fug definitiv la mare…
Va urez o zi perfecta si sa ne vedem cu totii acolo unde nu exista altceva decat nisip, mare si scoici…
