my.digital.self
Cititorii mei
Bianca Tripon:
Balanța ce caută echilibrul, visătoare ce nu vrea să se trezească, aventurieră fără curaj, tânără liniștită și neliniștită, norocoasa ce nu crede în noroc, melencolică fără leac si iubitoare fără regret.
Sunt ceea ce se vede și pe blog, adică o persoană cu preocupări normale: citesc, învăț, îmi place să vizitez cât mai multe locuri (din care să și rămân cu ceva, nu doar cu leneveala) sunt uneori nostalgică după locurile în care m-am născut și am crescut (și asta se vede pe blog), simt că uneori îmi pierd vremea cu lucruri mărunte și inutile, dar apoi realizez că astea îmi fac viața mai bună.
Îmi plac mult Eros Ramazzotti, Roxette și Celine Dion, îi ascult de când mă știu, îmi plac filmele și fotografiile (chiar dacă nu-mi ies toate).
Victor Pietriș: Născut la Satu Mare, în dimineața unei zile de august, cu, aproximativ, dimensiunile unei franzele, m-am făcut mare.
Unii ar spune prea mare, dar pe mine niciodată nu prea m-a interesat “gura lumii”, cei care îmi sunt aproape mă apreciază aşa cum sunt şi, în plus, important e să mă simt eu bine. Pot spune că sunt o persoană echilibrată, cu un adaos serios de responsabilitate care a venit în cursul ultimului an şi jumătate, perseverent şi determinat în toate cele întreprinse.
Meticulos şi calculat, reuşesc uneori să îi exasperez pe cei din jur. Am şi “fix-urile” mele. Dar, în rest, sunt o persoană deschisă, veselă şi directă, poate uneori prea directă. Mă irită prostia şi am alergie la fudulie, snobism şi nesimţire.
De asemenea, sunt conştient că, datorită naturii mele duale, am şi o parte “întunecată”, care sper să nu iasă la suprafaţă.
